preloader

De ce plătesc pe factura de gaz kWh și nu metri cubi măsurați de contor?

Distribuie

De ce plătesc pe factura de gaz kWh și nu metri cubi măsurați de contor?

Poate una dintre cele mai frecvente nedumeriri privind factura de gaze naturale este conversia metrilor cubi în kilowați-oră. Mulți dintre noi ne-am întrebat măcar o dată: de ce plătesc kWh la gaz, când contorul măsoară mc?

Încercăm în cele ce urmează să clarificăm acest aspect.

De câțiva ani încoace, mai exact din iulie 2008, și România s-a aliniat cu restul țărilor europene prin facturarea consumului de gaze naturale în kWh, înlocuind astfel metri cubi. Această metodă este valabilă pentu toți consumatorii și pentru toți participanții din piața gazelor naturale, fie ei producători, transportatori, distribuitori și furnizori.

De ce s-a întâmplat acest lucru?

În primul rând, ne este mai ușor nouă, consumatorilor, să comparăm costurile legate de diverse soluții de încălzire. Acum putem compara simplu energia electrică și alte tipuri de combustibil solid, gazos, întrucât sunt exprimate în aceeași unitate de măsură: kWh.

Cu alte cuvinte, consumatorul plătește la final unități de energie, exprimate universal prin kWh, nu volumul de combustibil/gaze naturale, a căror calitate poate varia în funcție de zonă sau în timp.

Pentru a servi scopului explicat mai sus, a apărut și parametrul calitate pe care îl putem urmări acum, nu doar cantitatea. Când avem suspiciuni privind calitatea gazului furnizat, presiune scăzută, „flacără roșie”, timp mai ridicat pentru încălzire sau gătit, putem semnala acest lucru la furnizorul nostru.

Să le luăm pe rând. Ce știm?

  • Contorul măsoară consumul de gaz în metri cubi, acesta fiind o unitate de măsură a volumului
  • În același timp însă, furnizorul trebuie să factureze energia consumată
  • Pentru conversia din unități de volum (mc) în unități de energie (kWh) se folosește coeficientul PCS, puterea calorifică a gazului.

Ce este puterea calorifică superioară?

Puterea calorifică superioară (PCS) a gazelor naturale reprezintă energia totală, respectiv cantitatea de căldură degajată prin arderea completă, în aer, a unui metru cub de gaze naturale și este exprimată în kWh/mc. Cantitatea de căldură degajată poate varia în funcție de compoziția chimică a gazelor naturale, aceasta din urmă fiind determinată de sursa lor de proveniență (câmpul de extracţie). Zona de calitate este înscrisă pe factura de gaze naturale, în România fiind stabilite 321 de zone de calitate.

  • Puterea calorifică superioară poate varia lunar în funcție de compoziția chimică a gazelor naturale de aici și diferențele de valori între PCS dintr-o zonă din Târgu Mureș, versus București sau Iași.
  • PCS este măsurată zilnic în laboratoarele metrologice aparținând TRANSGAZ pentru fiecare zonă de intrare a gazului în rețea, iar aceste valori sunt transmise mai apoi furnizorilor pentru preluarea lor în calculul facturilor. Furnizorul face media valorilor zilnice din perioada de consum, pentru a aplica o valoare PCS pe factură.
  • Valorile PCS sunt publicate de regulă pe site-urile distribuitorilor și pe site-ul ANRE.
  • Valoarea PCS variază între 9,7 şi 11,5 KWh pentru un metru cub de gaz.
  • Valoarea PCS apare și pe factura ta de consum, de exemplu la E.ON o poți vedea afișată în tabelul „Date contor”.

Cum facem conversia din metri cubi în kilowați-oră a gazelor naturale?

Știm deja cu toții că valoarea afișată de contorul de gaz, indexul, este măsurat în metri cubi. Am aflat acum și ce este PCS și că ne ajută la stabilirea energiei produse de metri cubi consumați.

Care este formula de calcul?

Înmulțim numărul metrilor cubi afișați pe contor cu valoarea PCS și obținem numărul de kWh.

De exemplu, pentru o valoare medie a PCS de 10,5 kWh/mc putem spune că:

1 mc x 10,5 kWh/mc = 10,5 kWh, adică 1 metru cub consumat este echivalentul a 10,5 kilowați-oră.

Urmărind aceeași logică și știind schema de sprijin a guvernului prin care prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici este plafonat la maximum 0,31 lei/kWh, putem spune că 1 metru cub de gaz ne costă maximum 0,31 lei/kWh x 10,5 kWh = 3,25 lei.

Nu-i așa că nu e foarte complicat?

Ți-a fost util acest articol?
DaNu
Ți-a fost util acest articol?
DaNu

Distribuie

Începe și tastează pentru a vedea rezultatul căutării.
Acasă
Meniu