preloader

Ce se întâmplă dacă nu plătesc la timp factura de consum?

Distribuie

Ce se întâmplă dacă nu plătesc la timp factura de consum?

Hai să vedem, pas cu pas, ce se întâmplă atunci când nu achiți factura.

Aplicarea de penalități și garanții

Dacă nu faci plata până la data scadenței, furnizorul tău are dreptul de a-ți calcula penalități pentru fiecare zi calendaristică, așa cum este stipulat în contractul cu acesta, penalități ce vor curge și se vor calcula până la data la care faci plata valorii datorate.

Când? Din prima zi după expirarea termenului de plată.

Dacă în ultimele 12 luni ai mai fost deconectat, trebuie să depui și o garanție în contul furnizorului, egală cu valoarea consumului tău mediu pe o perioadă de 3 luni. 

Preavizarea pentru plată

După data scadenței, furnizorul îți emite un preaviz care include sumele pe care le datorezi. Acesta îți descrie ce sume și facturi ai restante, la ce dată și care sunt căile prin care poți achita soldul restant. Sumele restante includ și penalitățile calculate pentru fiecare zi de întârziere.

De la data emiterii acestui preaviz, ai încă 15 zile calendaristice, în care poți face plata.

Deconectarea locului de consum 

Dacă nici după preaviz nu efectuezi plata, adică în cele 15 zile, locul de consum care înregistrează încă datorii, va fi deconectat .

Furnizorul va trimite către Operatorul de Distribuție lista cu locurile de consum, iar acesta va proceda la deconectare.

Adică, rămâi fără electricitate și/sau gaze naturale la locul de consum.

Reconectarea locului de consum

Pentru a beneficia din nou de furnizarea de electricitate și/sau gaze naturale, ai de parcurs următorii pași:

1.     Achiți integral suma menționată în preaviz. Aceasta include și penalitățile/garanțiile calculate.

2.     Achiți taxa de reconectare care diferă de la un furnizor la altul, aceste tarife se publică pe pagina de web al fiecaruiă.

3.     Asigură-te că ai revizia/verificarea tehnică periodică a aparatelor consumatoare și a instalației de utilizare gaze naturale în termen. În caz contrar, înainte de a solicita reconectarea, e necesar să efectuezi aceste lucrări prin apelarea la o firmă autorizată ANRE, ISCIR. 

4.     Soliciți reconectarea prin apel telefonic sau online accesând serviciul pus la dispozitie de către furnizorul tău.

Apoi, Operatorul de Distribuție va efectua reconectarea locului de consum în maxim 24 de ore.

Ți-a fost util acest articol?
DaNu
Ți-a fost util acest articol?
DaNu

Distribuie

Începe și tastează pentru a vedea rezultatul căutării.
Acasă
Meniu